Tulburări de atenţie sau deficit de concentrare – cum le prevenim? Cauze şi tratament

Tulburări de atenţie sau deficit de concentrare – cum le prevenim? Cauze şi tratament

Tulburări de atenţie sau deficit de concentrare – cum le prevenim? Cauze şi tratament

Lipsa atenţiei sau deficitul de concentrare este o afecţiune tot mai des întâlnită atât în rândul tinerilor, cât şi în ceea ce priveşte adulţii, cauzând probleme care pot perturba viaţa de zi cu zi a fiecărei persoane şi posibilitatea acesteia de a-şi atinge obiectivele pe termen scurt, mediu şi lung. Fiindcă suntem nevoiţi să ne concentrăm încă din fragedă pruncie, atât la grădiniţă, la şcoală sau la facultate, cât şi la locul de muncă ori în diverse contexte profesionale, este foarte important să aflăm metodele prin care ne putem spori atenţia, chiar dacă subiectul nu este unul de interes.

 

            Cauzele problemelor de concentrare

            De obicei, concentrare necesită o cantitate mare de energie mentală şi un nivel de efort amplificat. În zilele noastre, există tot felul de distrageri, de la telefoanele mobile şi până la posturile de radio, iar din această cauză, ne este tot mai greu să ne focusăm pe rezolvarea unei singure sarcini, dat fiind faptul că ne-am obişnuit să facem cât mai multe activităţi în acelaşi timp (efectul de multitasking).

În general, gradul de concentrare variază în funcţie de:

  • Interesul faţă de sarcină;
  • Capacitatea de a finaliza sarcina;
  • Starea fizică şi emoţională din momentul respectiv;
  • Mediul înconjurător propice rezolvării acelei sarcini.

 

Pentru a putea trata lipsa de concentrare, trebuie să aflăm, în primul rând, ce anume o declanşează. Câteva în exemple în acest sens pot fi:

  • Oboseala şi stresul emoţional;
  • Modificările hormonale din timpul sarcinii sau menopauzei;
  • Anumite afecţiuni psihologice şi fizice, cum este tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenţie (ADHD);
  • Lipsa somnului – epuizarea reprezentând principala cauză a lipsei de concentrare;
  • Foamea şi alimentaţia precară;
  • Durerea fizică;
  • Mediul de lucru perturbator;
  • Lipsa de rezistenţă la efort;
  • Administrarea anumitor medicamente;
  • Zgomotele puternice;
  • Poluarea;
  • Modificările bruşte de temperatură;
  • Teama sau anxietatea;
  • Problemele existente în viața de familie sau în viața profesională;
  • Consumul de droguri;
  • Consumul excesiv de alcool.

 

            Modalităţi de îmbunătăţire a atenţiei şi de sporire a concentrării

Printre cele mai eficiente modalităţi de îmbunătăţire a atenţei şi sporire a concentrării, se numără:

  • Stimularea senzorială – ce constă în încercarea de a ne concentra pe rezolvarea unei singure sarcină, renunţând, pe cât posibil, să ne gândim la orice altceva, preţ de câteva minute;
  • Înşiruirea gândurilor pe o hârtie – mulţi dintre noi descoperă faptul că au o mulțime de lucruri în minte și că nu pot înceta să se gândească la ele, oricât de mult ar încerca. Dacă le vom scrie, mintea noastră va ști că ele sunt bine depozitate într-un loc sigur și, prin urmare, nu se va mai concentra atât de mult asupra lor;
  • Prevenirea distragerilor – prin oprirea internetului, scoaterea bateriilor din telecomandă ori împiedicarea accesului la telefon, smartwatch, etc.;
  • Utilizarea cronometrului – care poate arăta cu precizie cât investim în „timpul de distragere” și „timpul de concentrare”, sau, cu alte cuvinte, cât timp ne putem concentra pe desfaşurarea unei singure activităţi;
  • Împărţirea sarcinilor mari în sarcini mai mici – astfel, dacă vom fi distraşi, vom putea şti exact la ce subpunct să revenim, iar după ce îl terminăm, vom fi cu atât mai motivaţi să trecem la următorul;
  • Exerciţii de respiraţie;
  • Menţinerea unui corp sănătos şi adoparea unui stil de viaţă cât mai echilibrat – una dintre cele mai bune investiţii pe care o putem face pentru performanţele noastre cognitive.

 

Pe lângă toate aceste recomandări, în ajutor îţi poate veni şi supliementul alimentar Meditation Herbs 3xBiotics, care conţine ingrediente ce susțin rezistența la stres, mențin echilibrul emoțional, susțin somnul, învățarea și memoria, capacitățile fizice și mentale în caz de epuizare, slăbiciune sau pierderea concentrării. Cele 10 plante orientale – cu proprietăți antioxidante, adaptogene, relaxante, de menținere a echilibrului emoțional și de creștere a performanței funcției cognitive (atenție, concentrare, gândire, memorare, imaginație) – induc calmul, odihna și cresc rezistența psihică la stres.

 

Cum prevenim tulburările de atenţie şi concentrare       

Fiindcă, în general, aceste probleme sunt legate de stilul de viaţă precar şi haotic, primul pas trebuie să pornească de aici, prin:

  • Crearea unui mediu de lucru lipsit de perturbaţii;
  • Suficiente ore de somn (cel puţin 7 pe noapte);
  • Consumul de alimente nutritive;
  • Pauze bine-meritate;
  • Conectarea cu natura (plimbările în aer liber, călătoriile, activităţile relaxante).

 

            Tratament

            Depistarea timpurie a acestei probleme este crucială, în vederea evitării multitudinii de efecte negative, care îşi pot pune amprenta atât în viaţa profesională, personală, cât şi în cea socială şi familială a individului.

Un diagnostic corect este extrem de important, întrucât există un număr semnificativ de alte afecţiuni medicale şi tulburări care generează comportamente similare cu cele descrise mai sus: tulburările anxioase, depresia, ddizabilităţile de invăţare (dislexia, discalculia, disgrafia), tulburarea obsesiv-compulsivă etc. Pentru stabilirea unui diagnostic, este nevoie de evaluare psihologica clinică şi psihiatrică.

Tratamentul medical trebuie însoţit de terapie psihologică de reeducare cognitivă şi comportamentală, care să îl ajute pe pacient să îşi selecteze şi prioritizeze sarcinile, să îşi organizeze timpul şi activităţile şi alte asemenea.

Distribuie aceasta postare

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *